Autor: Alexandra Gruian

Povestea de iarnă începe înainte ca iarna să fi venit deja. Primele zile de noiembrie, Halloweenul tocmai a trecut, iar vitrinele magazinelor încep să clipocească a beculețe de Crăciun. Brazi împodobiți cu beteluri luxuriante ne amintesc că mai avem motive de speranță: sărbătorile sunt aproape… 2 luni vor trece repede. Acoperindu-le treptat vederea, coli cu 10%, 20%, 50% reducere sunt adevăratele decorațiuni pentru sezonul de iarnă și toată lumea trebuie să profite: it is now or… later, cand se găsesc alte motive să tăiem prețuri și să vindem cu nesaț. Dar până atunci, să ne cufundăm în atmosfera Crăciunului…

 Ninge fără contenire în al meu inbox cu oferte de sărbători: pentru mama, pentru tata, pentru bunici, pisici și pentru mine (pentru că merit). Mă întreb de ce nu mă dezabonez… și apoi se întâmplă ca ceva să îmi atragă atenția. Aha! M-au prins. Nu-i nici o problemă, dacă până și Moș Craciun face acum cumpărături de pe internet (știu sigur, l-am văzut într-o reclamă), nu-i nici un păcat. Nu știu ce fac piticii lui, s-or fi reprofilat și lucrează la bandă în China acum, că deh, e mai ieftin ca în Laponia. Să aibă și China imigranții ei, cei drept finlandezi, blonzi și albi, probabil nu vor fi discriminați.

foto Alexandra GruianDe o lună pregătim și meniul pentru masa de Crăciun. Parcă în ciudă, dar fiind faptul că bucătăria englezească nu este recunoscută pentru al ei rafinament, sau popularitate, sau… orice (câți stiu despre altceva specific englezesc, dincolo de fish and chips?), televizorul abundă de chef-i care-și exersează talentele culinare. Nu există o cultură a mâncării, dar există o cultură a programelor de gătit. Oricum, de la începutul lui noiembrie privim cu dorințe deșarte la bucătari  și bucătărese franceze, italiene, dar și britanice, să nu fim răi. Nu se pune problema să păcătuim prin dezlănțuirea poftelor, problema aici nu e mâncarea, ci alcoolul. Dar măcar ăsta e bun.

De nins nu ninge, ci plouă. Dar când e senin, ceea ce nu se întâmplă atât de rar cum v-ați aștepta, pare că vine primăvara. Iar uneori, seara, se aud cântând păsărelele. De frig e frig, dar ghetele nu sunt neapărat un accesoriu obligatoriu. Nu e ghețuș, cum ar putea, dacă la nici 0 grade străzile și trotuarele sunt asezonate cu cristale de sare. Dar seara vine repede și îți aduce aminte că, hei, e totuși iarnă și hibernarea își cere drepturile – ia mergi tu și mai comandă o păturică, un ceai, un something care să-ți ofere confort. Apropo, nu vă lăsați înșelați: Anglia nu este țara ceaiurilor, ci țara ceaiului negru. Există șanse mai mari ca Moș Crăciun să se aprovizioneze în materie de ceaiuri din România.

 Cam aceasta e atmosfera de Crăciun în Leeds, United Kingdom. Nu tu ținut post, mers la biserică, fapte bune… nu că aș avea brusc porniri asumat creștinești sau că mi-ar lipsi sintagma “de Crăciun fii mai bun”. Dar dacă în România ne săturăm de raportările presei de prin supermarketurile luate cu asalt, aici totul pare să evolueze numai în jurul strategiilor de marketing. Noroc ca acum nu mai este mult… dar probabil vor începe pregătirile pentru Paște. Când din nou vine iepurașul…

harta-serviciilor