Autor: Elena Popescu

Limbajul mediatic al ultimilor ani a strangulat memoria maioresciana. Ne sufoca si pe noi in reprize lungi zi de zi. Formele lipsite de fond au acaparat intreg peisajul dezbaterilor publice si, mai important decat atat, au ajuns sa dezinformeze masele. Prin limbajul de lemn de care se uziteaza zilnic in supradoze se vorbeste despre libertatea de expresie, despre importanta acesteia ca o conditie sine qua non a democratiei. Principiul libertatii presei devine solutia care justifica orice actiune.

public-opinion-immigration

Ceea ce scapa insa sustinatorilor acestui principiu este faptul ca revendicarile vin cu bagajul legitimitatii, orice drept revendicat trebuie sa fie legitim, cel putin lectia democratiei ne-a invatat acest lucru. Ce anume legitimeaza libertate de expresie si pana unde este ea legitima astfel incat sa nu interfereze, sau mai grav, sa nu incalce alte drepturi si libertati?

Stabilirea limitei clare intre drepturi este aproape imposibila. Unde este limita care traseaza in mod clar diferentierea dintre drepturile mele si drepturile tale? In mod incontestabil, interpretarea drepturilor omului tine de finetea analizei si batalia argumentelor, drepturile fiind o consecinta a unei forme de compromis pe care fiecare o facem zi de zi, compromis pe care unii il numesc ”contractualism”. Renuntam la un stil de viata anarhic pentru a fi protejati. Realitatea ne arata insa ca traim tot in anarhie pentru ca nu mai exista limite. Unde opinia, modul de a gandi al cuiva ingradeste drepturile si aduce atingere integritatii altui seaman?

Toata presa trambiteaza si isi revendica dreptul la libera exprimare. A ingradit cineva cascada de potential de creatie al cuiva, a adus atingere integritatii morale si fizice neexprimarea unei opinii? Nu orice suntem capabili sa exprimam sau sa redam trebuie catalogat ca opinie, dar aici intervine acea fina si inteligenta linie a bunului simt. Libera exprimare nu trebuie sa fie apanajul instinctelor primare, a agresivitatii si a lipsei de judecata, pentru ca se jigneste insasi esenta dreptului. Da, importanta cuvintelor si a folosirii acestora din urma au fost dezbatute ani la rand si mai si tine in spate o industrie de milioane de dolari care se dezvolta minut de minut prin carti despre comunicare, dezvoltare personala si spriritualitate. Singura problema este ca drepturile nu au legatura nici cu dezvoltarea personala, nici cu spiritualitatea.

Ne prevalam de chestiunea dreptului la libera exprimare in exces si in situatii care nu se impun. Facem apel astazi la o lectie pe care ar fi trebuit sa o invatam inca din secolul V i.Hr. cand in polisurile grecesti se discuta despre libertatea de expresie.

Filosoful britanic John Stuart Mill, care a adus contributii fabuloase in dezvoltarea utilitarismului, a fost un puternic militant al libertatii de exprimare, privind-o ca pe o conditie esentiala a dezvoltarii sociale si a progresului intelectual. Sigur, tot John Stuart Mill a introdus The harm principle – principiul vatamarii. Mill sustine ca singurul scop pentru care puterea poate fi exercitata asupra oricarui membru al unei comunitati civilizate, impotriva propriei vointei, este pentru a preveni prejudicierea altora. Exista o diferentiere fina intre acest principiu, harm principle, si offense principle, tradus, intre principiul vatamarii si principiul ofensei. Baza de comparatie a celor doua este faptul ca vatamarea sociala sau psihologica poate fi lesne comparabila cu cea fizica. Diferenta dintre cele doua se bazeaza pe prezumtia ca ofensa poate produce vatamare, dar nu obligatoriu. Principiul ofensei este introdus dupa mai bine de un secol de catre Joel Feinberg, care argumenteaza ca principiul lui Mill nu ofera suficienta protectie impotriva comportamentelor nedrepte. Inteligenta si finetea diferentierii dintre libertatea de exprimare si abuz, intr-o nota anecdotica, ”lipseste cu desavarsire” in Romania.

Judith Lichtenberg profesor de filosofie la Georgetown University face o diferentiere esentiala intre libertatea presei si libertatea expresiei, subliniind conditiile in care libertatea presei, poate constrange libertatea expresiei, un exemplu atunci cand libertatea presei suprima informatii sau infraneaza libertatea vocilor inerente libertatii expresiei. Judith Lichtenberg sustine ca libertatea presei este doar o forma de drept de proprietate care se rezuma la principiul ”no money, no voice”. Si atunci ne intrebam, banii sunt justificarea?

harta-serviciilor