Autor:  Alexandra Gruian

 

Ascultând Aljazeera la micul dejun, am dat peste un interviu legat de ebola. Nu am fost inspirata sa notez numele celui intervievat – era un functionar al ONU. Vorbind despre sfârșitul crizei, el atenționa asupra faptului că retragerea pur și simplu a personalului medical străin din țările afectate de epidemie, la finalul acesteia, ar fi neavenită. Adevărata protecție împotriva ebola ar consta în dotarea țărilor respective astfel încât să facă față și pe viitor unei astfel de boli. Așadar, el vorbea despre responsabilitate și acces la resurse de diferite feluri, de la cunoaștere la tehnologie.

            Între 4-6 noiembrie am participat la cel mai mare eveniment de tehnologie din lume – Web Summit – în Dublin. Peste 20 000 de participanți înregistrați, trei locuri de desfășurare, 10 scene cu invitați, sute de stand-uri de prezentare pentru start-up-uri. Nebunie! Cu harta evenimentului sub nas, mi-am făcut programul prezentărilor pe care voiam să le văd/ascult, toate ținute de oameni de succes în diferite domenii: de la jurnaliști, la ingineri de toate felurile, oameni de comunicare și marketing, ONG-iști și staruri. S-a vorbit despre social media, jurnalism, activism, sănătate, educație, sport, mancare, muzică… – totul văzut prin prisma tehnologiei. Imposibil să asculți totul – programul pe cele 10 scene se suprapunea. Adăugați apoi saturația de informație + interesele personale în materie de cunoaștere și aveți un disclaimer: ceea ce voi comenta acum este rezultatul strict al impresiei făcute de prezentările la care eu am asistat și care se învârtesc în jurul cifrei de șase.

            Da, tehnologia schimbă lumea, da, este incredibil ce se întâmplă și ce se poate face cu ceea ce știm până acum, și mai ales ce se va putea face cu ceea ce încă nu știm. Îi educăm pe copii în Africa și pe adulți în Asia de Sud-Est, reconstruim oase și facem consultații medicale la distanță, hăcuim site-uri guvernamentale în semn de protest, distribuim informația (de) peste tot în timpi recorzi. Unele prezentări reușeau să te uimească strict în materie de evoluție științifică și inginerească – inevitabil am început să mă gândesc la posibilitatea vieții veșnice tangibile chiar în timpul vieții mele. Optimismul tehnologic blitzuia de peste tot, aruncând în jur sclipiri euro-americano-centrice.

            Accesul la tehnologia avansată și valabilitatea cunoașterii occidentale în alte contexte subdezvoltate nu au fost puse la îndoială serios decât în foarte puține cazuri, și acolo unde au fost, demersul nu a fost duCaptures până la capăt. Întrebarea centrală este: care sunt oamenii care beneficiază de tehnologiile dezvoltate până acum? Apoi: cum trebuie aplicată o anumită tehnologie pentru a avea succes în alte părți ale lumii decât cea în care a apărut? Tim O’Reilly, fondatorul O’Reilly Media și susținător al mișcării open source, a pus punctul pe i când a spus că esențială în orice inițiativă este întrebarea  “ce muncă trebuie făcută?” și asta presupune să te gândești inclusiv pentru cine o faci.

            Atunci când iei o tehnologie dezvoltată în Occident și te aștepți ca ea să funcționeze oriunde în lume, uiți că respectiva tehnologie se bazează pe concepțiile occidentale despre viață, pe modul occidental de viață și pe cunoștințele și experiențele oamenilor de acolo. Atunci când ai o aplicație video care te pune în contact cu un medic la mare departare și face posibil ca pe baza imaginilor acesta să-ți pună un diagnostic și să-ți prescrie un tratament, te gândești că e o posibilitate excelentă pentru un francez care locuiește la sat și are acces limitat la un medic specialist (cum de multe ori se întâmplă).

Apoi, gândul te duce mai departe: cum ar fi să folosești asta în comunități și mai vulnerabile, undeva prin Asia de exemplu. În scurt timp realizezi că este imposibil: o astfel de aplicație necesită un dispozitiv mobil (tableta sau smartphone), conexiune la internet, energie electrică și, nu mai puțin important, cunoaștere din partea utilizatorului. Și oricât de prietenos ni s-ar părea nouă un IPad, nu este chiar așa de intuitiv cum vor marketerii de la Apple să ne facă să credem. Nu mă apuc să fac ierarhii: cine este mai important, țăranul francez sau copilul din Asia, pentru că fiecare merită, ca ființă umană, să trăiască pe cât de bine poate. Dar consider că în condițiile în care dezvoltarea Occidentului s-a bazat și se bazează în continuare pe resursele și serviciile a ceea ce condescendent numim “Lumea a Treia”, rezultatul eforturilor tuturor ar trebui să se răsfrângă echitabil.

Și inevitabil ajung la problema genului. Inevitabil nu pentru că am eu o obsesie, ci pentru că studiile au arătat (m-am legitimat, da?) că tehnologia nu are același efect asupra femeilor și bărbaților, fetelor și băieților. Nu degeaba vorbim de un gender-gap în domeniul tehnic. Există o veche asociere a tehnologiei și abilității de a o folosi cu masculinitatea, derivată din o altă diadă: masculin-rațional, feminin-emoțional. Toată lumea știe că băieții se joacă cu mașinuțele și fetele cu păpușile, că băieții dau la Poli și fetele la…orice altceva, de la medicină la drept. În ciuda opiniei majoritare, că aceste abilități sunt înnăscute, eu aș putea argumenta că sunt rodul educației și mediului cultural. Consecința: modul în care fetele și băieții utilizează tehnologia diferă, de la scopuri la capacitatea de a scoate cât mai mult din ceea ce un calculator îți poate oferi. Și mă întorc la studii: în ciuda acestora, niciunul dintre vorbitorii de la Summit care se ocupă cu educția nu a menționat cum este tratată diferența de gen. Au vorbit de lipsa educației digitale, de lipsa logisticii, de probleme lingvistice, ca și cum toate acele persoane aveau genul neutru.

Câteva date legate de problema gender-gap-ului din mediu IT, după cum au fost reflectate în cadrul Summit-ului. Nu numai că majoritatea vorbitorilor erau bărbați, dar nu a existat nici o zi și nici o scenă în care proporția vorbitorilor bărbați/femei să fie de 50%. Cel mai bun raport a fost de 5 femei la 8 bărbați, dar în câteva zile, pe anumite scene au vorbit 1-2 femei. În poză am subliniat cu verde numele de femei, ca să vă faceți o idee despre contribuția acestora în ansamblu. Desigur, aici vorbim în mare parte consecința unei prezențe reduse a femeilor în industria IT în general. Organizatorii au recunoscut această problemă și au invitat-o pe Cathryn Posey, de la Tech By Superwomen să vorbească timp de… 15 minute (evident, o femeie de succes trebuie să fie super-…). Suficient ca să aflăm că peste 50% dintre femeile din industrie renunță la cariera lor în domeniu din motive precum hărțuirea sexuală, și că au cu 18% mai puține șanse decât bărbații de a atrage finanțatori pentru proiectele lor. Și asta nu se datorează lipsei lor de idei bune, pentru că nu numai că femeile pot fi bune la tehnologie, dar perspectiva lor poate lărgi spectrul ei de aplicabilitate în chestiuni cu care bărbații nu prea au contact, după cum a demonstrat Amy Sheng, printre altele.

            Eu nu am reușit să o fac pe bunica să folosească un telefon cu touch-screen. Departe de a crede că e o problemă de inteligență, are totul de-a face cu identitatea ei: nevoile și interesele unei femei la 70 de ani, lipsa educației digitale. În cazul ei, aceste “impedimente” (termen impropriu, dar fiind că lipsa ei de interes nu e impediment) se manifestă în contextul în care ea are toată logistica și dotarea necesară pentru a avea acces la o astfel de tehnologie. Ceea ce am încercat să exprim nu este o văicăreală ipocrită și superficială de tipul “săracii copii din Africa, nu au ce mânca”, în timp ce eu devorez trei feluri la micul dejun. Este nerealist să cred că un astfel de discurs poate avea efecte reale asupra unei populații (nu vorbesc de câțiva indivizi care ar putea lua măsuri), iar avansul tehnologic nu poate și nu trebuie să stea pe loc până când reușim să trăim toți la aceleași standarde. Dar responsabilitatea celor care creează tehnologii este de a se întreba permanent cine sunt oamenii pe care îi ajută (în afară de angajații corporațiilor farmaceutice de exemplu) și cum pot fi rezultatele acestor evoluții răspândite încât să aibă un impact benefic asupra unor populații cât mai mari. Altfel, lumea pe care o salvăm va continua să rămână cea albă a clasei de mijloc, în timp ce restul se va resemna cu resturile de la masa ei. Echitabil, nu?

harta-serviciilor