Autor: Alexandra Gruian

De nevoie (sau mai degrabă din exces de zel) m-am prezentat la oficiul pentru eliberarea unui număr național de asigurare britanic. Un domn în jur de 50 de ani mă ia curând în primire și mă informează că formularele care se cer completate ne vor ocupa aproximativ 20 de minute. Începem cu numele și continuăm cu naționalitatea: română. În scurt timp, devin sursă prețioasă de informații. El însuși imigrant în Marea Britanie cu câteva decenii în urmă, nu prea multe, se întreabă cum de unii români au și cetățenie maghiară. Pe întreaga durată a conversației noastre, certitudinea că întrebările lui era atât sarcină de serviciu, cât și curiozitate personală nu m-a părăsit – întrebarea era care e procentul celor două. În fine, îl lămuresc eu succint cum e cu minortatea maghiară, lămuresc faptul că nu vreau să mă angajez, pentru că fac un doctorat în sociologie și sunt invitată să aștept pe o canapeluță roșu cu albastru.

Alexandra GruianAlte câteva minute mai târziu, domnul Shahib, daca-mi aduc bine aminte, se îndreaptă grav spre mine cu o hartiuță în mână, pe care scria cu pixul Romania. Într-un mod destul de neclar, semn că întrebarea nu era standard, vrea să îl lămuresc dacă la noi în țară oamenii sunt toți albi, sau sunt mixed. Mă privea curios-intrigat, oarecum în disconfort, iar după ce i-am auzit întrebarea, i-am întors o privire circumspectă. “Adică vă referiți la ten? La culoarea pielii?”. Îmi zice că da. Mă gândesc rapid și îi spun: “există comunitatea Roma, care are tenul mai închis la culoare. Dar sunt cetățeni români, adică trăiesc în România de sute de ani…”. Bălmăjește ceva, după care mă lasă și se așează din nou la calculator.

Peste alte câteva minute, mă cheamă la biroul lui. Începe din nou: “and the Roma people, they are not white?” (persoanele Roma nu sunt albe?). Mă uit la el dubios și îi răspund: “some of them are, others have a darker skin colour. It is presumed they came form India a long time ago, but it is not sure.” (unii sunt albi, alți au tenul mai închis. Se presupune că au venit din India acum mult timp, dar nu e sigur). Nu știam cât aveam să mai suport, dacă urma să mă pună să explic și nuanța culorii pielii. În final, l-am întrebat și eu: ce e toată chestia asta? Omul expiră a exasperare și-mi întoarce monitorul. Priveam o fereastră cu căsuțe cu diferite etnii. White British, White Irish, Other White Origin, Black African, Black Caribbean, Other Black Origin, Asian Indian, Asian Pakistani, Asian Bangladeshi, Chinese, Mixed White and Asian, Mixed etc. Problema lui era că avea de-a face cu oameni care nu se încadrau în categoriile de mai sus.

Așadar, guvernul britanic utilizează în prezent o listă cu categorii etnice extrem de… discutabile. Nu utilizarea categoriilor în sine este discutabilă – dacă vrei să faci politici publice, vrei să ai o evidență a populației pe care o guvernezi astfel încât să ții cont de diferențele dintre oameni și de interesele diferite pe care le-ar putea avea. Modelul francez, în care nu se colectează date despre etnie pe principiul că toată lumea e egală, eludează de fapt diferențele între oameni și perpetuează discriminări și inegalități de tot felul. Modul în care însă a fost creat formularul britanic nu e doar personalizat, ci ilustrativ pentru anumite ierarhii etnice. Sunt mulți imigranți veniți din India, din Pakistan și Bangladesh, prin urmare restul celor din Asia, cu excepția chinezilor, pot intra la grămadă, sunt o cantitate neglijabilă și/sau inofensivi cultural. Avem albi britanici și albi irlandezi, dar desigur, nu avem albi scoțieni, albi welshi sau albi englezi – astea nu sunt tot etnii? Restul “albilor” continentali sunt din nou o apă și-un pământ. Ce ne facem apoi, că etnia este definită strict pe criterii rasiale: atât românul, cât și francezul sunt tot aia…

Dar de fapt nu e chiar așa: un spaniol din nord și unul din sud, deși în mod aproape sigur se diferențiază ca nuanță a tenului, sunt tot spanioli. Numai că o astfel de diferențiere nu are miză aici. Ar fi prea mult să spui că spaniolii sunt cetățeni de gradul 2 în Marea Britanie; ei nu au venit cu miile la muncă aici (sau cel puțin așa spune ideologia oficială), nu au fost cuceriți de englezi, iar conflictele dintre Marea Britanie și Spania sunt prea îndepărtate în timp. Dacă însă poți fi subscris cazurilor de mai sus, de culoarea pielii nu poți scăpa: și dacă ești cetățean britanic de 100, 200 de ani, tot nu poți fi etnic britanic, pentru că nu ești white. Ești mereu the Other.

Lipsa unei categorii sub care să se poată încadra persoanele rome a dat naștere unei dinamici interesante atât în cazul meu, cât și în cazul lui. Ca funcționar britanic, nu-mi dau seama dacă investigațiile lui au venit ca urmare a instrucțiunilor de mai sus sau a unei curiozități personale. Modul în care eu am tratat întregul episod este tributar mediului din care vin. În ce măsură sensibilitățile mele au coincis cu ale lui Shahib? Cum am interpretat diferențele în materie de culoare a pielii și cât de conștient era el de consecințele unei astfel de întrebări? Nu aș putea răspunde. La final însă, eu eram contrariată și cufundată în cele o mie de întrebări care încercau să clarifice ce s-a întâmplat, în ce măsură reacția mea a fost bună, câte întrebări suplimentare aș fi putut și ar mai fi trebuit să-i pun eu. Shahib era însă vesel. Pe măsură ce mă îndreptam către ieșire, începuse să-i povestească cu vervă unei colege cele aflate de la acea girl who studies Sociology (fată care studiază sociologie)

harta-serviciilor